Unirea a făcut ce trebuia. Și-a asumat condiția și nu a încercat să pozeze în ceea ce nu e. Nu a ținut coada pe sus, închiriindu-și vreun frac peticit, și nici nu a încercat să mănânce puiul cu furculița. A venit la o seară de gală pe copleșitorul „Anfield” în salopetă și cu cizmele de cauciuc. Primele imagini de acolo ne arată concentrare și emoție, vecine cu lipsa de maniere. Echipele își dau mâna la centrul terenului. Reina are mănușa din mâna dreaptă scoasă, Arlauskis al nostru, nu. Fețele lui Brandan, Maftei, Frunză, Onofraș și Pădurețu defilează prin fața noastră. Apoi începe totul. Urziceniul are prima minge, dar o cedează, cum rar se vede la prima atingere. Liverpool atacă și are prima ocazie în secunda 26 prin Gerrard, dar Arla scoate cu mănușa aia pe care uitase să o dea jos câteva minute mai devreme. Ce va urma? Rezistăm 90 de minute? Trece primul sfert de oră. Maftei dă primele semne că va face un meci mare. Mai trece unul, iar pe stânga rebelul Brandan nu are nici el complexe, indiferent că îl are în față pe Gerrard sau pe Kuyt. Sunt minute nebune în care nu ieșim din 16 metri, dar rezistăm! 0-0 la pauză ar fi un rezultat mare. Suntem în prelungirile primei reprize și e clar că și Apostol e în meci. Ultimele 45 de minute se lungesc nefiresc. Mai trec 15 din ele și aniversăm o oră fără gol primit pe „Anfield”. Plus că suntem mai prezenți în joc ca în prima repriză. Dacă mai trece un sfert de oră, mai avem doar unul și se termină. Benitez se agită pe margine, imaginea băncii noastre tehnice este un déjà -vu cu Levy în rol de Petrescu. MM este același. Ușor aplecat spre antrenor, trăind fiecare secundă. Încep schimbările. Ei Babbel, cotat la 7 milioane de euro, bugetul Unirii pe un an și ceva, noi Marinescu, adus din „B” de la Petrolul. Mai sunt 10 minute. Și luăm gol. Unul dintr-o fază ciudată. Scăpasem din altele mai clare. Un 0-1 onorabil și obligația de a aplauda Unirea în Ghencea la retur pentru tot ce a făcut în sezonul ăsta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER