Steaua se transformă. Înconjurată mai mult ca oricând de ostilitate, de critici și contestatari, echipa se închide în sine, se interiorizează. Mihai Stoichiță își pierde pe etapă ce trece calmul, liniștea, detașarea. Resimte presiunea și se manifestă ca atare. Cred că legătura dintre un tehnician și formația pe care o conduce este una extrem de puternică și că jocul are chipul și asemănarea celui care este pe bancă. Dar și așa crispată, irascibilă și mâhnită, Steaua continuă să fie în viață. Iar dacă Stoichiță va reuși până la final să se impună în această ediție de campionat, meritul său și al echipei sale tehnice va fi mult mai mare decât al oricărui alt staff care câștigă un titlu. Steaua sau ce a mai rămas din ea este la ora actuală un tampon. Prinsă între toanele unui patron incontrolabil și criza de identitate a unui grup de suporteri care nu se mai simt reprezentați de cel pe care îl idolatrizau necondiționat. În toată nebunia asta, tehnicianul stelist reușește să scoată maximum de la un Stancu, de la un Kapetanos. Cea mai bună apărare e atacul. Lăsat în fundul gol de un patron care a vândut cei mai buni fundași fără a mai cumpăra ceva în loc, pus pe nedrept la zid de fani, „Lippi” a obosit și nu mai spune nimic. Îi lasă pe Stancu și Kapetanos, purtătorii săi de gol, să le răspundă contestatarilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER