Gestul echipei care înaintea meciului cu Steaua a ieșit cu un banner imens prin care își exprima susținerea față de Dragoș Grigore a impresionat. La fel cum ne-a surprins plăcut să aflăm că Yssouf Kone îl sună în fiecare zi să vadă ce mai face. Ieri, ProSport l-a vizitat pe tânărul fundaș dinamovist, care a acceptat să pozeze, mulțumindu-le totodată colegilor și fanilor pentru sprijin. De aici a venit forța dinamoviștilor în retur. Din unitatea vestiarului, din „a le păsa unora de alții”. Fie că îl ceartă pe N”Doye pentru că prin ieșirile sale în baruri expune tot grupul, fie că sunt trup și suflet lângă mezinul Grigore. Și, peste toate, „Papa” Țălnar. Cel mai cald apelativ din fotbalul românesc. Nici distantul Mister și nici impersonalul Nea.
Păcat și de Florin Costea. E un sezon al accidentărilor urâte. Se joacă tare. Cu miză, pe bani și sar scântei. Eu unul cred că lacrimile lui Mititelu au fost sincere și nu mă gândesc că a plâns pentru că s-a gândit la diminuarea posibilului profit. Nu l-a privit pe Costea doar ca pe o investiție. Din durerea asta ar trebui să renască spiritul Craiovei. Să își dea mâna la greu și să meargă mai departe. Dezbinați prin definiție la mize mici, oltenii sunt la fel de renumiți pentru forța pe care o au când sunt împreună. Oricât de aiurea le sună, ar trebui să ia exemplu de la dinamoviști.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER