Mihai Stoichiță a ajuns printr-un concurs de împrejurări cel mai hulit antrenor din istoria Stelei. Asta numai și numai pentru că a acceptat să preia echipa într-un moment în care situația era una mai mult decât tensionată. Căzut la mijloc în conflictul fani-patron, Stoichiță a scos maxim dintr-o situație absolut imposibilă. În etapele ce urmează, tehnicianul din Ghencea încearcă să dea lovitura: o victorie cu Rapid și una cu Timișoara ar reprezenta enorm în lupta pentru titlu, pentru că în condițiile actuale câștigarea acestui campionat în care CFR s-a desprins pare ceva de-a dreptul fantastic. „Lippi” candidează oricum la titlul de cel mai bun antrenor al sezonului.
Altfel, cei mai mediatizați fotbaliști care nu joacă, Varga și Bălan, beneficiază într-un final de sprijinul colegilor. O palidă inițiativă venită din partea Sindicatului care le cere destul de ambiguu fotbaliștilor să își manifeste cumva solidaritatea cu actualii rapidiști. De ieri ei au carnete de joc, dar tot nu au viză. Au fost ai nimănui și rămân singurele victime ale acestui război tâmpit la toate nivelurile ce a cuprins fotbalul românesc. Nici măcar coechipierii lor nu au avut inițiativa de a-și exprima cumva un minim sentiment de părere de rău, așa cum de exemplu steliștii, dinamoviștii ori oltenii au făcut pentru Golanski, Szekely, Grigore, Dolha ori Costea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER