Rapid a pierdut aproape sigur Europa, dar își poate găsi antrenorul care să o reconstruiască. Andone a arătat aseară de ce este bun și, în același timp, a demonstrat cât este de potrivit cu ceea ce numim, generic, spiritul Giuleștiului. Asta în ciuda incontestabilelor origini dinamoviste. Printr-o singură mutare a întors soarta unui meci pe care echipa sa îl scăpase în mod evident din mână. A reacționat rapid și inteligent, ca un tehnician sigur pe el și dispus să riște. L-a sacrificat pe Ștefan Grigorie, fotbalistul care, orbit de dorința revanșei împotriva fostei echipe, nu era deloc în joc. Mișcarea a avut un dublu efect. A potolit tribunele care îl huiduiau pe mijlocaș la fiecare atingere, dar mai ales a beneficiat de forma excelentă a lui Herea, care a fost la originea primului gol și a provocat eliminarea lui Pulhac. În două săptămâni a umilit Steaua și a reușit să întoarcă soarta unui joc cu Dinamo. Asta echivalează cu un cec în alb din partea suporterilor. Mai rămâne ca George Copos să reacționeze și să își asigure păstrarea stabilității.
După jocul cu Iașiul de săptămâna trecută, Dinamo a evitat în al doilea meci consecutiv o înfrângere ce părea evidentă. E nevoie de o reinventare a tot ceea ce înseamnă alb-roșu pentru ca acest club să se mai bată pentru un trofeu. Până atunci trebuie să termine cumva acest sezon. Decimați de accidentări și suspendări, măcinați de lupte interne, de războaie între jucători, pe „câini” îi așteaptă la mijlocul săptămânii Timișoara, motivată de speranța obținerii unui titlu nesperat. Rapid și Dinamo continuă lupta pentru ultimul loc de Europa League cu un avantaj consistent pentru dinamoviști din acest punct de vedere.
S-a terminat egal cu senzație comună de frustrare. Cumva că s-au avut reciproc în mână. Dinamo că a condus cu 2-0 și nu a gestionat avantajul, Rapid că o repriză cu un om în plus nu a fost în stare să învingă umbra a ceea ce a fost odată o echipă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER