E perioada în care finanțatorii își mărturisesc, autodenunțându-se, metehnele fără ca vreun conducător din fotbalul românesc să intervină, să se autosesizeze ori să ia măsuri. Se plătesc polițe, se încordează mușchi. A fost „simpatic” Iancu atunci când, la finalul unei intervenții într-o emisiune televizată, a răspuns contrariat: „Păi mă întrebați despre fotbal?”. Scandaluri, da, polemici, cu plăcere, probleme de fotbal? Mai la vară. E vremea antrenorilor care joacă tare și încearcă să își impună condițiile. Andone, Bergodi, Pițurcă… Aproape jumătate din Liga I se bate să își asigure serviciile unuia dintre ei. Se mai caută și conducători, dar pe cei buni îi numeri pe degetele de la o mână. În toată această nebunie, gestul căpitanului naționalei ne explică de ce el e unde e, iar fotbalul românesc a rămas atât de în urmă. Ieri, imediat după ceremonia de la Reșița, acolo unde a fost dezvelit bustul tatălui său, a urcat în avion și, la câteva ore, a ieșit pe terenul de antrenament alături de coechipierii săi de la națională. Pe Chivu trebuie să îl clonăm nu numai ca jucător, ci și ca mentalitate, ca mod de a înțelege și de a respecta fotbalulul. Nu în ultimul rând, azi e ziua Cupei! Iașiul a primit ca palidă consolare după ce a rămas fără echipă în prima Ligă bucuria de a organiza marea finală. Una în care Vasluiul se ia la trântă cu istoria în tentativa de a aduce primul trofeu de acest gen Moldovei, ceea ce ar echivala cu ratarea unui impresionant hat-trick pentru deja campioana CFR. Vaslui – CFR. Tot inedit sună. Acum cinci ani, dacă am fi vorbit despre asta, am fi fost ironizați: „Te uiți la prea multe SF-uri”. Acum zece ani ne-ar fi legat și tot așa… E ultimul meci oficial al unui sezon în care derby-urile s-au jucat la televiziunile fără drepturi de difuzare ale meciurilor între patronii care se certau în timp ce echipele lor jucau pe un alt canal. Diseară, te uiți și câștigi! Cupa!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER