„Portocala mecanică” a strivit „banana mecanică”

Atmosferă de Campionat Mondial adevărat la Port Elizabeth, unde galbenul brazilian aflat la putere înainte de meci a fost cucerit de portocaliu după partidă

Localitatea Port Elizabeth contrastează cu alte locuri văzute aici, în Africa de Sud. Se apropie de ideea pe care o avem noi în Europa despre ce înseamnă oraș.

Străzile sunt străzi, și nu autostrăzi, ca în Johannesburg. Există parcuri, cluburi, baruri, pasaje pietonale și vezi oameni mergând. Contrastează puternic cu ceea ce se întâmplă în zona Gauteng (Johannesburg, Pretoria, Rustenburg). Cobori mult. De la o altitudine de 1.650 de metri la nivelul mării, al Oceanului Indian mai exact. Te izbește imediat cum te dai jos din avion mirosul Oceanului și un aer cald. Port Elizabeth este supranumit „Orașul prieteniilor” sau „Orașul vântului”. Valabile amândouă. Drumul de peste 1.000 de kilometri de la Johannesburg l-am străbătut în aproape două ore cu un avion ticsit de olandezi și brazilieni. Dacă s-ar fi dat locuri în picioare, am fi venit ca în 331 la ora de vârf. De altfel, traficul aerian pe „Nelson Mandela” Airport a fost infernal! O dată la 20 de minute, geamurile hotelului se zgâlțâiau de zgomotul făcut de avioanele care intrau pe bandă rulantă pe culoarul de aterizare.

Țara curcubeu. Acum am înțeles de ce

Ca și cum nu era suficient de viu, orașul s-a colorat superb. Tot e supranumită Africa de Sud Țara curcubeu. Nisipul albicios și fin ca o făină extra, verdele palmierilor plus portocaliul europenilor și galbenul țipător al sud-americanilor. Unii lângă alții. Cântând. Amenințându-se în glumă, promițându-și că vor plăti băuturile după meci în funcție de cine bate și cine pierde. Un spirit al Mondialului. Aici turneul final e mai urban ca oriunde. Terasele sunt pline. Oamenii se plimbă pe malul oceanului sau pe faleză. Fac poze, cumpără suveniruri. Unii dintre ei se vopsesc în locuri special amenajate de întreprinzători locali. Localnicii se uită cu jind. Fie la mașinile închiriate ale olandezilor cu bani, fie la focoasele brazilience. În Port Elizabeth aveam să aflu și o glumă simpatică. Știți ce reprezintă BMW-ul pentru africani în general? Black Man Wish (Dorința bărbaților negri).

La Porth Elizabeth e vară

În preajma arenei, portocaliul se îmbină cu galbenul și se revarsă spre stadionul cu formă aerodinamică, supranumit totuși simplu Floarea Soarelui, de pe limba de pământ dintre ocean și unul din lacurile formate aici, North End Lake. Pe ăsta eu l-am poreclit Techirghiol. Mi-e cam dor de casă, recunosc, și de mare. Oceanul Indian e neprietenos. Rece, rece. Doar surferii se încumetă să-l „calce”. Revenind la stadion. Atmosfera e de meci adevărat. Sunt mai mulți brazilieni parcă. Am un deja-vu cu galben și portocaliu. La Berna, acum doi ani, înainte de Olanda – România. Atunci erau mai mulți olandezi. Acum galbenul e la putere. Și în afara stadionului, dar mai ales pe „Nelson Mandela Bay”. Plus că aici, în Port Elizabeth, ținuta și dansurile specifice se potrivesc mult mai bine. Când mă gândesc că la primul meci al Braziliei la acest turneu final, cel cu Coreea de Nord,  erau două grade pe Ellis Park, mă trece un fior.

Primul meci văzut în tricou

Acum, la ora partidei, sunt peste 20 de grade. Viața și meciul se văd altfel la temperatura asta. Tribunele se umplu treptat și totul e viu. Galben, verde, portocaliu. A dispărut cenușiul și negrul hainelor groase de Johannesburg. Stadionul, atmosfera, meciul, totul e altfel. Parcă suntem teleportați undeva în Europa. Doar vuvuzelele ne țin conectați în realitatea așa-zisei ierni africane. Așa-zisă aici. Pentru prima oară la un meci de la acest Campionat Mondial simt că îmi este cald. Ce chestie! Să vezi un meci în tricou ori în cămașă… Asta da premieră!

Olanda termină ziua într-un superb tur de onoare. Galbenul dispare ușor-ușor, iar portocaliul e la putere. E naționala unei țări care a colonizat Africa de Sud. Acum a supus fotbalistic și Brazilia!