Emisfera Europei

La fel ca în Germania 2006, Europa a pus monopol pe turneul final al Campionatului Mondial. Atunci, bătrânul continent a dat patru din patru semifinaliste, acum are „doar” trei.
Uruguayul, un outsider al Americii de Sud, s-a strecurat în careul de ași, nici ea nu știe cum. Doar Germania vine să confirme performanța de la turneul pe care acum patru ani l-a găzduit.
Ultimul sfert părea, teoretic, și cel mai dezechilibrat. Spania, campioana europeană și calificată la pas în fața Portugaliei, contra Paraguayului, trupă ajunsă în premieră la un asemenea nivel de performanță la un campionat mondial. Ca să nu mai spunem de cele 120 de minute istovitoare pe care sud-americanii le jucaseră în optimi cu japonezii. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat deloc atât de simplu. Scrâșnit până la un moment dat, meciul a explodat spre final. Paraguayenii au compensat prin angajament superioritatea tehnică evidentă a spaniolilor și s-au ridicat la valoarea teoretică a adversarilor.

Thriller de Oscar Cardozo

Suspans am avut cât pentru două meciuri. Putem spune chiar că mai întâi au fost penalty-urile și abia apoi timpul regulamentar, de prelungiri nu a mai fost cazul. În decurs de trei minute, Cardozo și Xabi Alonso au irosit câte o lovitură de pedeapsă, asta în condițiile în care ultimul a fost pus de arbitru să repete, după ce inițial înscrisese. Faza din minutul 83 a fost agonizantă de-a dreptul, cu Pedro și Villa reușind un gol uriaș din două șuturi și trei bare. Și nebunia nu s-a terminat aici. Casillas a închis poarta la faza de 1-1 a paraguayenilor, scoțând incredibil de două ori. Ramos a pus gheata în bocanc la propriu și totul s-a terminat în uralele unui stadion în delir.

Doar una din patru

Așadar, teoria emisferei sudice s-a dus pe apa Oceanului Indian. Știți care, aceea cu echipele din America de Sud care sunt mai obișnuite cu clima, cu vremea, cu râul și cu ramul decât europenele. Argentina și Brazilia au zburdat prin grupe, iar din optimi au venit in corpore, patru din patru posibile, cu mențiunea că Brazilia și Chile s-au bătut una cu cealaltă. Erau majoritare înaintea sferturilor și priveau de sus Europa cu cele trei reprezentante, dintre care două aveau bătălii grele cu coloșii Brazilia și Argentina. A trecut doar Uruguayul, cu un imens noroc dacă ne amintim că Gyan a ratat un penalty în ultimul minut al prelungirilor.

Sindromul „capra vecinului ”

De altfel, se poate spune că Paraguayul și Uruguayul au fost în situația noastră și a bulgarilor din 1994. Două outsidere ale unui continent ajunse nescontat în primele opt formații ale lumii. Una dintre ele trece mai departe, cealaltă ratează de puțin prezența în primele patru. Și încă o paralelă amuzantă. Pe durata acestui turneu final am văzut în mai multe rânduri sindromul „capra vecinului” la jurnaliștii din țările participante. Prima oară, italienii, francezii și englezii au făcut front comun și s-au bucurat când Germania a luat bătaie de la Serbia în grupe. Apoi, englezii au „sărbătorit”, prin titluri de genul „Go home!”, eliminarea Franței. Nu a trecut mult și la rândul lor i-au urmat pe rivali. În faza sferturilor, argentinienii jubilau după ce Brazilia a pierdut cu Olanda. A doua zi, palida consolare a „galbenilor”? „Bine că nu s-a calificat Argentina, că nu mai există riscul să îl vedem pe Maradona alergând gol”, referire la promisiunea lui „El Pibe d”Oro”, care spusese că, dacă Argentina ia Cupa Mondială, va alerga dezbrăcat pe străzile din Buenos Aires.

Villa e primul spaniol care marchează în patru meciuri consecutive la un Mondial: cu Honduras, Chile, Portugalia și Paraguay. Ultimul jucător care a reușit asta a fost Rivaldo, în 2002

43 de goluri a marcat Villa pentru Spania, în 63 de meciuri