Înainte de a face transferuri, de a se întări sau de a efectua mutări surprinzătoare, Steaua, Dinamo și Rapid au încercat să repatrieze stări de spirit, sentimente, simboluri. Pițurcă, Andone și Șumudică reprezintă cele mai firești soluții din ultimul timp pe băncile tehnice ale unor echipe cu apucături întrucâtva imitative. Nu pot să uit că într-o perioadă cele trei mari din București aveau în același timp italieni pe bancă, Pedrazzini, Zenga, Bergodi, ori că oamenii din linia a doua, gen același Pedrazzini, Țălnar sau Rada, conduceau în același timp destinele celor mai galonate formații din România. Revenind în zilele noastre, cei trei foști granzi, deveniți între timp simpli urmăritori ai Clujului ori ai Urziceniului, aleg calea tradiției. Și-au amintit că au istorie și încearcă să o folosească. Steaua se vrea abilă ca Pițurcă în vremurile când înscria din orice poziție. Dinamo speră să redevină rea și neiertătoare asemenea intervențiilor lui Andone, iar Rapid își propune să își recâștige doza de oportunism și exuberanță a lui Șumudică, omul cu golul din anul titlului cu numărul 2. Trei muschetari din vremurile romantice ale fotbalului și cluburilor respective vin să apere blazonul prăfuit de furia „mercenarilor”. Italianul Clujului, spaniolul Vasluiului, sârbul Timișoarei ori israelianul din Bărăgan. Cosmopolita provincie versus Bucureștiul de altădată. Și la asta s-ar putea reduce, din punct de vedere tehnic, ediția ce stă să înceapă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER