Și eu cred că e o falsă impresie că transformarea Stelei într-un club după chipul și asemănarea lui Pițurcă ar fi o soluție pe termen lung. Asociația (Independentă???) a Suporterilor Steliști a avut de-a lungul timpului o atitudine echilibrată. Nota aceasta de eltism (elitism???) venită dinspre peluze a contrabalansat cu succes imaginea unui Tweety care dădea cu lanțurile. După meciul cu Craiova însă, a exagerat cu un comunicat de presă în care cenzura declarațiile și atitudinea patronului. Ulterior, prin purtătorul ei de cuvânt, a avut o poziție bizară referitoare la axa Steaua-presă-fani. Pițurcă e el însuși. Are războaiele lui, frustrările și vendetele sale. Niciodată însă nu va dori să ducă Steaua departe de luminile rampei. Stadionul a fost aproape plin la meciul cu Craiova datorită imaginii, comunicării, mesajelor transmise prin intermediul mass-mediei.
Oricum, vestea zilei a fost reprezentată de întoarcerea Universității acasă, în Bănie. Procesul de normalizare a fotbalului românesc continuă. Ghencea plină, „Ștefan cel Mare” participativ, Giuleștiul pătimaș. Urmează hopul cel mare cu reconcilierea fanilor cu echipa națională atunci când vom avea un stadion ca lumea. Restul comunicatelor sunt vorbe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER