Pe lângă primul derby al acestui sezon, Dinamo – Rapid, etapa aceasta a mai consemnat un eveniment îndelung așteptat: revenirea Craiovei acasă. Revederea oltenilor cu echipa de suflet a fost emoționantă. Centralul sau mai târziu „Ion Oblemenco” a fost stadionul ce a marcat copilăria unei generații însemnate numeric de microbiști. Imaginile acelea alb-negru cu miile de suporteri umplând tribunele cu ore bune înainte de începerea meciurilor stăruie pe retină. Coifuri din ziare sau căciuli ce la final erau aruncate de bucurie în aer.
Atunci, Balaci era pe teren. Acum e în tribună, pe locul de unde tatăl său îl privea jucând, și stă flancat de olteni neaoși. În spatele lui e unul cu maieul ridicat peste burtă, a cărui soție sparge profesional semințe de floare. Cadrele acelea cu stadionul aproape plin, viu colorat și fremătând, sunt frumoase și parcă totul are valoare de simbol. Pe bancă, metronomul din timpurile Maximei, Aurică Țicleanu, încearcă să găsească soluții pentru a bate una dintre cele mai în formă echipe ale startului de sezon. Din poartă, băiatul cel mai mic al marelui Lung îl ajută teribil cu intervențiile sale, iar în atac Alex Pițurcă face exact ce putea învăța mai bine de la tatăl său: speculează.
Îngândurat spre încruntat, Mititelu scrutează de la oficială totul și chiar dacă nu o arată, se bucură în sufletul său de moment. Nu apucă să o facă și pentru rezultat, întrucât renăscutul în violet Ianis Zicu vine să strice sărbătoarea oltenească înscriind un gol parșiv exact în momentul în care nu se mai putea face nimic de către exuberanții în alb și albastru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER