După ce am crescut cu meciurile României miercurea și sâmbăta, de azi, vinerea e zi de națională. Vineri și marți. E un pic straniu, dar ne vom obișnui cu noul calendar. Aceasta este o schimbare hotărâtă de forul european. Pentru a retrăi bucuriile din zilele preliminariilor și pentru a sărbători iar calificări, avem nevoie de o reinventare internă. Autoexilat de nepăsarea Bucureștiului, grupul lui Răzvan începe dintr-un colț de Moldovă drumul spre un nou turneu final. Ne dorim ca atacurile interesaților oameni de fotbal să-i fi călit, sperăm ca înfrângerile amicale din ultimul timp să-i fi trezit, așteptăm să vedem implicare, conștiință, reacție. De ei depinde să își recâștige identitatea fotbalistică.
Naționala de azi arată ca o trupă de commando formată din îmbătrâniți prematur, din puști teribiliști, din talentați fără perspective clar conturate. În noiembrie anul trecut, în România se lansau două filme: „2012″ și „Concertul”. În săptămâna aceea, naționala lui Lucescu juca în Polonia, la Varșovia, în orașul unde și-au promis că vor reveni în anul în care vom trăi un alt început, nicidecum Apocalipsa. Îmi amintesc de paralela făcută în ProSport cu thrillerul lui Roland Emmerich: Răzvan, singur pe stâncă, hotărât să își salveze echipa. Azi a venit momentul în care selecționerul trebuie să joace rolul dirijorului hotărât să profite de șansa de a reveni pe marile arene ale lumii. Pelicula lui Radu Mihăileanu este o comedie reușită, cu accente dramatice. O trupă de muzicanți adunată din toate zările, acordându-și instrumentele pe picior și interpretând magistral partitura vieții.
Totul începe la Piatra, urmează Minsk și marea reprezentație de la Paris, din octombrie. E un drum teribil, dar, dacă vor pune suflet și vor vrea să muncească, acest drum se poate termina în vara lui 2012. Nu pe scena Balșoiului moscovit din film, dar cine știe, pe gazonul lui Olimpysky din Kiev. Până atunci, să trecem de Albania la Piatra-Neamț.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER