Lider pentru Franța

Cele cinci schimbări în primul unsprezece după un prim meci ratat din această campanie de calificare nu fac decât să confirme criza teribilă din fotbalul românesc.

Cele cinci schimbări în primul unsprezece după un prim meci ratat din această campanie de calificare nu fac decât să confirme criza teribilă din fotbalul românesc.

De idei, de identitate, de formă, de valoare. Am așteptat o națională entuziastă, rea, bătăioasă. Am avut pe alocuri din nou o echipă crispată, statică, precipitată. Cum om fi reușit să ne transformăm într-o trupă atât de frustrată e greu de explicat. Grupul acela unit pe care l-au tot clamat căpitanul și selecționerul nu îl vede nimeni. S-au ascuns în spatele faptului că sunt prea criticați, dar în teren nu au arătat și se încăpățânează să arate infinit mai puțin decât își propun ori amenință că vor face.

O fi Răzvan antrenorul care lucrează cel mai mult și cel mai bine, după cum zicea Chivu, dar până acum nu a fost deloc susținut. Jucătorii atât de moi și de lipsiți de nerv de ieri arătau altfel sub comanda lui Iordănescu ori Pițurcă. Raț centra mai mult și mai bine, lui Tamaș îi mai ieșea un șut de la distanță, Chivu mai avansa cu mingea la picior, iar Marica inventa câte un gol din nimic. Ne lipsește sclipirea, strălucirea, licărul, scânteia. Suntem prea terni. Ne temem prea mult, nu ne asumăm riscuri. E nevoie să luăm preliminariile astea pe cont propriu, să le atacăm. Un lider la mijlocul terenului, asta trebuie să găsească Răzvan Lucescu până la meciul cu Franța.

Ne-am propus șase puncte din primele două partide și ne trezim că abia avem două, iar șansele de calificare la Euro 2012 oscilează periculos între teoretic și practic.

Deplasarea de la Paris devine capitală și nu avem voie să pierdem acolo. Naționala e bolnavă și nu se poate reface altfel decât din mers și altfel decât menajată de noi toți din jurul lor. De fapt, eu unul cred că a fost mesajul unui căpitan prea mândru să spună simplu „Ajutor!”. Cu fraze sofisticate și nervoase își maschează neputința cu nervi. Nu s-a terminat totul, dar situația e teribil de complicată și, pentru a o survola, avem nevoie de o echipă sănătoasă din toate punctele de vedere. Într-o lună e nevoie de minuni pentru a ne recupera.

Tags:
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×