A rămas doar unul. Și acela hulit, contestat, agățându-se de banca tehnică a Vasluiului. De fapt, Caro mai are puțin și se leagă cu lanțuri pentru a nu fi îndepărtat de la conducerea echipei. Liga I s-a întors la antrenorii de origine română, spre satisfacția nedisimulată a lui Mircea Rădulescu.
Oricum, față de vremurile când numai pe banca tehnică a echipelor din București erau trei italieni, în acest sezon începuseră patru străini. Levi a plecat că nu mai avea unde să stea, Petrovic nu avea cum să refuze oferta primită, iar Mandorlini a cunoscut reversul medaliei de campion în Ardeal: demitere înainte de Ligă în cel mai pur stil clujean.
Să nu ne mințim că a crescut peste noapte valoarea școlii românești de antrenorat, ori că știm prea multe pentru a mai avea nevoie de cineva din afară care să ne mai învețe. Inconsistența conducătorilor și politica de neînțeles a patronilor îi alungă pe tehnicienii datorită cărora am ajuns la un moment dat sus în Europa. Uităm prea repede că Zenga, Protasov, Bergodi au fost precursorii a ceea ce ajunseserăm la un moment dat să fim.
Caro, ultimul mohican, hotărât să reziste tuturor războaielor și abia apoi să antreneze. Mutarea lui Iancu pe banca Timișoarei e una cât se poate de interesantă, dar patronul lui Poli ar fi fost mai credibil dacă ar fi adăugat pe lângă dorința de a păstra tradiția locului și faptul că banii sunt din ce în ce mai puțini și că numirea internaționalului va netezi asperitățile cu autoritățile locale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER