Avem fotbalul pe care îl avem și pentru că Victor Pițurcă spune, la una dintre puținele conferințe de presă la care participă, despre un conducător cu performanțe incontestabile că este o… curvă. Și nu atât ce spune, ci cum spune. Fără să clipească, fără să tresară. Ca și cum ar povesti despre ce așteaptă de la Găman ori Mihai Costea. Totul este tabloidizat și dus în derizoriu din interior, din păcate și de către unii oameni de la care ai avea pretenții.
În timp ce conducătorii actuali și, iată, antrenorii se țin de jigniri, funcție de interese de moment, vedem cum fotbaliștii încă în activitate se apucă să facă lucrurile pe care ar avea obligația măcar morală să le întreprindă cei ce mai mult vorbesc și se jignesc aproape ireproductibil.
Dani Coman își deschide școală de fotbal. Le urmează lui Răzvan Raț și Rică Neaga, fotbaliști care, chiar dacă mai joacă, se simt obligați să dea fotbalului ceva înapoi. Prin ceea ce fac, dovedesc că nu sunt simple vorbe. Urmează exemplul lui Hagi și Popescu, liderii „Generației de Aur”, oameni ce deloc întâmplător nu au loc în actualul sistem. În ultimele zile, cei mai reprezentativi selecționeri ai României au jignit grosolan sau, mai grav, s-au jignit crunt între ei. Vorbim despre Ienei, Lucescu, Iordănescu și acum Pițurcă. Oamenii care au adus calificările la turnee finale din ultimele decenii. Ei sunt pedagogi despre care jucători ca Dani, Raț ori Rică trebuie să le „predea” elevilor la școlile lor de fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER