Așteptăm un rezultat mare. Dacă va fi să vină, el se va naște din nimic. Materialul de statistică din ProSport de azi ne taie până și pofta de speranțe. România nu a mai făcut un meci mare de cel puțin cinci ani și nu a mai bătut în deplasare de aproximativ 12 un adversar cu nume într-un meci oficial.
Pancu, Mutu, Cernat și Bratu au fost oamenii-cheie ai unui meci de vis la Copenhaga, cu Danemarca, terminat cu un coșmar. Jocul acela cu cornerul lui Dorinel din prelungiri. Victoria de la Porto, din 1998, îl are tot pe Dorinel Munteanu protagonist și tot în prelungiri, cu o lovitură liberă care ne-a adus trei puncte mai mult decât norocoase. Cam acestea sunt reperele unei naționale de la care avem pretenții care în actualul context par și sunt exagerate. Pe fondul unor evoluții oscilante în Europa la nivel de club, dar și cu meciuri mai mult decât modeste în competiția internă, plus grija faptului că mulți dintre cei pe care îi vede titulari nu prind lotul la echipele lor, Răzvan Lucescu trebuie să facă față Franței. De fapt, nu doar atât, ci să o și bată. E greu de zis cum. Selecționerul a construit un grup, a încercat să impună un cod de disciplină și a reușit să organizeze jocul mai bine ca nimeni altul. Cel puțin așa spun jucătorii. Ideea e că, pentru a ieși învingători de pe „Stade de France”, e nevoie de mult mai mult. De o sclipire. Daniel Niculae, Stancu și, de ce nu, Zicu trebuie să iasă din tipare. Ne trebuie o echipă puternică și un geniu. Pare că nu-i avem, dar până sâmbătă Răzvan trebuie să-i inventeze.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER