Ne-am bucurat prematur. Ar fi fost bine ca în săptămâna Franța – România să nu fie niciun scandal. Subiectul Marica a dinamitat liniștea aparentă. Se vorbește intens despre teorii ale conspirației, despre interese oculte, despre intoxicări. Greu de stabilit adevărul într-o lume în care ritmul derulării evenimentelor te face să confunzi voit sau nu ceea ce se întâmplă cu ceea ce era cât pe ce să se întâmple sau chiar cu ce se va întâmpla.
Cert este că nici acum nu mergem pe „Stade de France” ca niște oameni normali. A mai apărut un sâmbure de polemică și un motiv de tensiune. Marica lasă să se înțeleagă, ceea ce impresarul Victor Becali spune răspicat: „Se gândește la retragere după meci!”. E clar că ei au vorbit și că primul i-a cerut sfatul celui de-al doilea, la fel cum e evident că nimeni nu are de câștigat din situația asta.
„Presiuni pentru titularizarea atacantului de la Stuttgart și tensiuni artificiale din partea unui grup obișnuit să strice atmosfera înaintea partidelor oficiale”, acuză unii. „Izolarea unui atacant de valoare, inventarea de false scandaluri și propagarea lor prin media”, replică ceilalți. Știm dinaintea startului partidei de pe „Stade de France” că ne-am dat cu stângul în dreptul. Sunt imposibil de înțeles oamenii ăștia, care ar trebui să fie responsabili, și orgoliile lor tâmpite. Să bată România! Cu Marica sau fără el, cu gol înscris de purtătorul tricoului cu numărul 10.
Până atunci e de ținut pumnii în Anglia echipei mici, cu care se identifică din ce în ce mai mulți români. De barajul din Anglia poate să depindă normalizarea unui fotbal cu prezent isteric.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER