Când eram microbist… Mă trezeam dimineața și mă speriam dacă visam că echipa favorită a bătut. „În realitate se întâmplă invers decât în vis”, îmi spusese bunica odată ca să mă liniștească după un coșmar, și de atunci nu mi-am mai dorit ca în nopțile de dinaintea marilor meciuri să visez victorii. Cântam în baie în fața oglinzii. Mă îmbrăcam cu pantalonii norocoși, căutam înfrigurat ca tricoul-talisman să nu fi fost pus de mama la spălat. Mâncam numai ce mâncasem în dimineața ultimei victorii.
Nicio felie de pâine cu unt în plus și neapărat laptele din aceeași cană. Aveam steag, aveam fular… Și o tonă de superstiții. Nu coboram cu liftul, mă rugam să nu mă întâlnesc cu preoți în zi de meci, ocoleam canalele cu șase găuri și speriam de la distanță pisicile. Mergeam și veneam spre școală pe același drum și ajungeam la stadion cu multe ore înainte. Erau emoțiile frumoase, cu meciul care începea cu mult înainte să fluiere Crăciunescu, Porumboiu ori Necșulescu. Și se termina spre miezul nopții, râzând satisfăcut pe banca din spatele blocului la victorii sau, din contră, plecând trist spre casă în ironiile adversarilor la înfrângeri. Azi zâmbesc nostalgic și îmi amintesc despre trăirile acelea și mă invidiez pentru cum eram atunci.
Și în 2010 fără îndoială că oamenii freamătă înainte de un derby. Caută faze pe YouTube, descarcă imnuri de pe net și comentează pe bloguri. Drumul spre stadion se face pe aceleași străzi, acum cu reclame mai luminoase, stadioanele sunt tot acolo și bucuria unui gol a rămas nealterată. Timpul a trecut, dar emoția de fotbal e aceeași. Din orice colț al stadionului. Haideți la meci! E iar Dinamo – Steaua!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER