Ana Porgras a readus România pe prima treaptă a podiumului mondial. Fata cu ochi superbi a făcut o „bârnă” perfectă, reușind să își stăpânească nervii și în finala pe aparate, după ce dovedise constanță în calificări și în finala pe echipe. Revenim în elită, coincidență, odată cu întoarcerea cuplului de aur Bellu-Bitang. Nu trebuie uitat însă Forminte, omul care și-a asumat perioada cea mai grea din istoria acestui sport. Fără el nu am fi putut sărbători victoria de ieri. Nu trebuie ignorată nici medalia de argint pe care micuța Chelaru a adus-o delegației noastre. Cât despre Sandra, fără acel pas nefericit în afara covorului e clar că ar fi luat și ea aur la revenirea după accidentarea urâtă la tendon. Cu ce exercițiu are, fără doar și poate că-l va obține. De ce nu la Olimpiada de peste doi ani? Oțelul continuă să uimească fotbalul românesc. Cu Dorinel Munteanu fluierând isteric și agitându-se în spațiul tehnic mai ceva ca un claustrofob în lift. Sau cu Marius Stan vorbind egal despre tot ceea ce a realizat acolo, cu aerul celui care face un lucru cât se poate de firesc. Fără susținere financiară deosebită, fără transferuri răsunătoare, fără mediatizare în exces. Aceasta este rețeta reușitei în fotbalul românesc: oameni dedicați, modești și discreți. Hizo nu are vreo baghetă magică, dar rămâne același tehnician care poate resuscita o echipă, cât de inertă ar părea. Acum, Vasluiul pe terenul Craiovei reinventate de Pițurcă. Rapid pare să își descopere cu Șumudică un lucru ce i-a lipsit mereu: constanța. Sunt lucruri bune, așadar, în sportul românesc. Despre un fost fotbalist, actualmente bătăuș în Italia, nu poți pomeni decât în treacăt, decât pentru a-i compătimi pe cei care au tot crezut în el. Genul acesta de indivizi nu poate fi model în niciun domeniu și în nicio societate normală la cap. Mutu e singurul fotbalist văzut de unii uriaș, care are mai multe victorii în bătălii golănești cu chelneri decât trofee luate la echipele pe unde a fost.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER