Pițurcă, Mititelu, Nețoiu, Stoica, Becali, iar Becali și tot așa. E obositor ce se întâmplă și stereotipic. Amenințări, denunțuri, autodenunțuri, jigniri. De când a început anul am avut parte numai de nebunii. Nicidecum de fotbal. Văzând isprăvile lui Mutu și conflictele lui Tănase a existat tentația de a vorbi de local fotbal, un sport de contact, eventual full contact. Acum el capătă și alte accente. E un puternic iz de interlop în tot ce se întâmplă acum și avem explicația retroactivă a situației în care ne aflăm. Din păcate, în ritmul acesta direcția de mers e tot în jos.
Cu astfel de personaje nu poți construi ceva durabil. Nu ai cum să ai stabilitate pentru că nu există discernământ, responsabilitate, bun-simț. Și chiar nu pot să îl compătimesc pe Pițurcă. Din principiu. Un om care tratează media cu o superioritate nejustificată (dezacordurile lui sunt mai supărătoare ca ale lui Iordănescu), dar care, în momentul în care de nevoie face turul televiziunilor, își dă arama și falsitatea pe față. Despre toate astea scriam atunci când Marius Huțu – o instituție în ceea ce privește handbalul românesc – a venit să mă întrebe timid dacă nu poate comuta pe meciul României cu Croația. Că postul național de televiziune nu transmite competiția, după ce și în decembrie le „ascunsese” pe fete pe canalul doi, e altă discuție. Am intrat în lumea lui Rareș Jurcă, a lui Novanc și Mihai Popescu. Am început prin a ne uita neîncrezători la primul sfert de oră de vis și ne-am conectat la o repriză nesperată. La pauză conduceam la două goluri Croația (ca și cum ai avea la Mondiale 1-0 după prima parte cu Brazilia).
Chiar părea incredibil. Nici nu mai contează cum s-a terminat. Rezultatul final (27-21 pentru ei) e în firea lucrurilor. Important e că am văzut sport, încleștare, dorință. Pe fundal un zumzet de Becali, confirmând ce ProSport a tot scris de două zile. Am avut o pauză de-o repriză. Bună și asta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER