Adevărul e că era foarte greu de închipuit ca Italia să rămână fără nicio echipă în cupele europene. Oricât de evidentă ar fi panta descendentă a fotbalului italian. Interul și-a luat în serios rolul de campioană și a jucat ca o veritabilă deținătoare a trofeului, învingând statistici, prejudecăți și mentalități. A fost mai mult decât fotbal. Am văzut ceea ce ne place să numim atitudine. Pentru noi, arată ca o noțiune agățată în neant, dar aseară, pe plasme, era atât de palpabilă… E câte ceva de vorbit despre fiecare în parte, despre Julio Cesar gafeurul-salvator, despre Ranocchia, despre Chivu depășind, una peste alta, complexul Robben, despre geniul lui Snejder sau despre sclipirea lui Pandev, despre noroc cu carul. Peste tot și peste toate însă Samuel Eto”o. Omul-echipă. Felul în care s-a reinventat el e impresionant. Și nu de acum, și nu pentru ce a făcut marți la München. E unul dintre cei mai compleți fotbaliști din ultimii ani. Instinct de golgheter, pasator de clasă, spirit de sacrificiu, capacitate de efort, constanță în evoluții. Le are pe toate, iar Interul și, mai nou, fotbalul italian trăiește prin el. „Balonul de Aur” și alte distincții sunt prea puțin pentru ceea ce a făcut modestul atacant camerunez în fotbal. S-a lansat la Real Madrid, a fost om de bază la Barcelona, iar acum e locomotiva Interului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER