Dumitru Dragomir este genul de om care te privește în ochi și îți spune una, pentru ca peste cinci minute să afirme: „Fugi, domnule, de aici, cum să spun așa ceva?!”. Diferența dintre „Mi-ați tras-o, ați fost deștepți” și „Eu știam tot ce au de gând să facă la licitația asta, i-am avertizat pe toți” a fost de câteva zeci de minute.
Dragomir nu s-a schimbat. A făcut tot timpul ce face și acum. A vândut iluzii, a jonglat cu idei, a făcut un veritabil caritas al influenței, ajutând azi o echipă, mâine o alta, în schimbul unor informații care îi făceau șantajabili pe reprezentanții cluburilor. Ceea ce s-a întâmplat ieri dovedește că, așa cum el este genul de conducător pe care patronii din Liga I au meritat să îl aibă, la fel de bine politica inconsistenței și a compromisului pe care o acceptă și solicită cluburile românești nu putea fi instrumentată de altcineva. S-a atins o limită. Nu e vorba de pachete ori de opțiuni. E mult mai mult de atât. Fotbalul românesc trebuie să se reinventeze. Să existe o strategie unanim acceptată și în interesul fenomenului, nu numai a unor persoane ori a unor grupuri de persoane.
Există o lipsă de respect scandaloasă. Față de oameni, față de instituții, față de bani. Ieri a fost o zi din care fiecare ar fi trebuit să învețe ceva. Dragomir spunea că a câștigat, deși pe hârtie lipseau zeci de milioane din banii promiși cluburilor. Până la urmă contează mai puțin că el a rămas fără principalul argument pe care își sprijinea mandatul, ideea e că peste jumătate din cluburile din România sunt la ora actuală fără mai mult de 50 la sută din bugetele pe baza cărora existau.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER