Mircea Sandu a încercat să ne convingă ieri că el a militat pentru înlăturarea lui Răzvan Lucescu, dar că membrii Comitetului Executiv s-au opus. Cum ar veni că nu el dictează la FRF și că democrația e lege. Eu cred că e o regie. În sensul că președintele nu a vrut sub nicio formă să îl demită pe selecționer. Nu pentru că i-ar fi prea drag. Niciodată nu i-a fost. În primul rând pentru că nu avea pe cine să pună. Varianta cea mai comodă era asta și pe asta s-a mers. Federalii au mai simulat o dată în mandatul lui Lucescu. Atunci era vorba de sprijin necondiționat. Nu l-am crezut nici atunci pe Sandu, așa cum nu îl cred nici acum. A acționat în stilul caracteristic. S-a spălat pe mâini, a pasat responsabilitatea. E de discutat acum ce va putea face Răzvan Lucescu. E singur. Nu mai are nici măcar susținerea formală a conducerii federației. A intrat într-un impas de comunicare cu media și are o relație rece cu un public care nu mai dă doi bani pe națională. Sunt două luni în care vestiarul pe care a mizat atât îi poate răsplăti tot efortul depus. E genul de situație cu care Lucescu junior s-a mai confruntat și din care a ieșit. Totul seamănă cu adevăratul start al campaniei europene pe care a dus-o cu Rapid și la sfârșitul căreia a arătat că poate fi învingător atunci când nimeni nu îi mai dă vreo șansă. Se poate repeta istoria? Vom vedea în iunie un deget mijlociu înălțat spre oficială și apoi o goană nebună după un autobuz oarecare pentru continuarea cursei de calificare? Din ce în ce mai puțini cred în asta. E motivul pentru care o atât de dorită calificare ar fi cu mult mai frumoasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER