Schimbare scrâșnită de lider, cu Iancu mai nervos ca nicicând, în ciuda faptului că Poli a luat fața Oțelului. Se joacă într-un ritm nebun -destul de dificil de înțeles de ce – și mai că nu mai știi care meci din ce etapă e. Vorbim de joc din punct de vedere al programării, nicidecum al calității lui. Oțelul, Poli și Vaslui gâfâie pe măsură ce se apropie linia dreaptă, dar inconstanța urmăritoarelor împiedică o comprimare mai evidentă a clasamentului. Chiar și așa, cinci-șase echipe stau în nouă puncte și la felul cum (nu) joacă formațiile din frunte, totul se poate complica mai mult decât ne-am fi așteptat la un moment dat. Fotbalul momentului e o expresie împământenită în fotbalul românesc, dar dacă ar fi să nominalizăm azi două-trei formații care ar îndeplini criteriul ar trebui să ne îndreptăm privirea către a doua jumătate a clasamentului: Astra, Pandurii, până mai ieri FC Brașov. Asta spune multe despre nivelul fotbalului jucat în România, iar miza nu poate fi o scuză valabilă pe mai multe etape. Steaua poate fi luată ca exemplu pentru un studiu de caz în privința fluctuației incontrolabile ce caracterizează echipele așa-zise de top din fotbalul nostru. După o prestație lamentabilă cu Astra în urmă cu trei zile, a urmat la mijlocul săptămânii o evoluție solidă și coerentă în partida cu Oțelul. Ceea ce avem parcă mai mult ca oricând sunt superexecuțiile venite din partea jucătorilor de la majoritatea echipelor. Golurile din ultimele zile marcate de Spadacio, Tibi Bălan, Mihalache, Fatai sunt numai câteva exemple venite fără să trebuiască să te gândești prea mult. E jumătatea plină a unui pahar în care fotbalul lâncezește mare parte din timpul efectiv, pentru a izbucni din nimic prin genul de reușite amintite mai sus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER