Pe final, Messi a rezolvat de unul singur turul de pe Bernabeu si foarte probabil soarta calificarii în finala. Argentinianul e un fenomen si domina prin aura sa de fotbalist întregul fotbal mondial. E mai presus de strategie, de antrenori, de tot.
Specificul unei astfel de duble întâlniri a ucis ceva din spectaculozitatea si cursivitatea asteptata de la un „El Clasico”. A simtit nevoia si neamtul Stark sa intervina si sa interpreteze radical o faza la care daca i-ar fi dat galben lui Pepe nu ar fi iesit scandalul care a iesit dupa eliminarea portughezului. Dezechilibrat numeric si cu Mourinho trimis în tribuna, Realul s-a lasat împins spre propria poarta si a cedat. Asa s-a scris istoria unui joc tacticizat la extrem, din care pâna la interventia arbitrului neamt remarcasem în mod deosebit pressingul nebun al celor doua echipe. La un Real – Barca pâna si pressingul are farmecul lui.
În afara de asta ramân imagini cât doua-trei faze la un loc într-un meci obisnuit. Mourinho discutând la pauza cu Iker Cassillas, nicidecum cu vreun atacant. Puyol mergând sa îl calmeze pe „Special One” imediat dupa ce Pepe fusese eliminat si acelasi Mourinho scriind de mâna biletele pe care i le trimitea lui Karanka. De partea cealalta, un Guardiola aratând ca la nevoie stie si poate sa învete din tactica pe care multi o hulesc la tehnicianul portughez. A adaugat geniului pe care echipa sa îl are, ceva din parsivitatea madrilenilor: provocarea adversarilor ori simulari. Cu Messi în zi de gratie, cu un arbitru fermecat aprioric de fenomenul argentinian si cu un Guardiola inspirat e imposibil sa bati Barça.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER