Priviți-l cum clipește. Ascultați-i tremurul din voce. „Scopul acelui contract e foarte clar… nu? Era, era un precontract de vânzare-cumpărare a unui teren… Nu știu ce… ce…”, spune bâlbâindu-se Pițurcă, un om altfel atât de sigur pe el. Suficient. A semnat la mișto o hârtie scrisă cu pixul, prin care cică se antama o valiză cu bani pentru un teren neidentificat. A crezut că-l ajută pe Becali, neglijând că-și face lui rău. E cazul tipic de martor care are impresia că poate să zică orice, că nu i se va întâmpla nimic. La câte mari cazuri de corupție a dus la capăt DNA – pentru conformitate: nici unul! – e foarte probabil ca, într-adevăr, lui Pițurcă să nu i se întâmple nimic în afara rușinii că a fost „săltat” direct din avion, suficient de spectaculos ca toată presa să fie pe fază. Legal, dacă „infractorul” nu e dovedit, nu e nici cel care l-a „favorizat”. Pe de altă parte, moral, în ochii românilor care nu sunt patroni la Steaua, impresari sau șefi la LPF, selecționerul mai are o singură șansă de a-și redobândi credibilitatea. Să recunoască faptul că a greșit! Că acel contract e o făcătură pe care nu trebuia să o semneze! Altfel, e compromis definitiv. Poate să califice naționala la Cupa Mondială, ba și să o câștige. Tot „infractor” va fi în ochii oamenilor, care nu mai așteaptă de mult ca autoritățile să reușească să dovedească și dacă ar fi împușcat pe cineva – vorba lui Pițurcă – darmite o minciună.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER