Există pe National Geographic probabil cele mai sadice documentare posibile: „Air Crash Investigation”. Nu e recomandat să le urmărești înainte de a zbura cu avionul. Accidente aviatice tragice studiate cu sânge rece. Rezultatul e adesea previzibil. De cele mai multe ori, e o eroare umană, a producătorului sau a pilotului.
După meciul de la Craiova, prima concluzie e că Steaua a greșit când a „produs” echipa. Gângioveanu, Prepeliță sau Bărbăoianu sunt „anonimi” care până la urmă au făcut mai multe puncte decât latino-steliștii. Mititelu ar trebui să le mulțumească celor care i-au interzis transferurile. Poate asta ar fi soluția și în Ghencea. Lui Semedo i se îneacă motoarele cu poarta goală. Stancu aterizează rar spre deloc în poziție cu șanse reale de a marca.
Szekely e mai precipitat în fața porții decât un pilot ce trebuie să aterizeze pe furtună. Iar Dayro Moreno când șutează e mai preocupat de cum îi stă freza în vânt decât direcția și sensul mingii. Și-atunci cine să dea gol? Rădoi. Dar e numai unul, iar Bornescu a fost miraculos în fața lui. Steaua se prăbușește. În iarnă trebuie să înceapă investigația, dacă nu cumva până atunci va fi găsit deja vinovatul. Dorinel – pilotul – s-ar putea să nu supraviețuiască dezastrului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER