Anul trecut, câteva sute de timișoreni au venit la București pentru a protesta față de neregulile din „dosarul palmaresul”. În urmă cu câteva luni, peste 10.000 au ieșit în stradă la Timișoara pentru culorile alb-violet, trezind un val de simpatie fără precedent în toată țara. La ultimul meci, galeria aflată în mod normal într-un inexplicabil război cu presa, a mulțumit unui ziarist. E drept, nu unul oarecare: „Vocea ta înseamnă Poli, de 40 de ani, îți mulțumim pentru tot, Nicolae Secoșan”. Un pic mai târziu, ziariștii au răspuns similar. La conferința de presă de după meci, în momentul în care Dușan Uhrin a intrat în sală, toată lumea a aplaudat! Un „standing ovation” emoționant, pe cât de meritat, pe atât de rar, fie și pentru un antrenor cu cele mai bune rezultate la Timișoara în istoria recentă.
O succesiune de gesturi de o eleganță prea rar întâlnită în fotbalul nostru, ba îndrăznesc să spun în general, în țara noastră. Cred cu tărie că și datorită lor Timișoara este pe primul loc! Gesturi făcute din instinct, nu din obligație, iar efectul e doar moral, nu concret. Nimeni nu se aștepta ca palmaresul sau culorile să revină peste noapte, după un miting. Nimeni nu-i cere ceva lui Nixe în schimbul mulțumirilor. Nici ziariștii nu așteaptă nimic în plus de la Uhrin. Dar sunt lucruri care parcă trebuiau făcute.
Acum, Gavril Balint și ProSport au inițiat un alt gest. O petiție pentru ca Poli să-și primească punctele înapoi nu poate avea un efect concret. Tribunalul de la Lausanne n-ar lua-o drept probă. Poate însă cu atât mai mult e de apreciat curajul de a răspunde unei inițiative care cere dreptate pentru o adversară! În ziua de azi, e nevoie de curaj pentru astfel de gesturi și față de prieteni!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER