Ani la rând ne-au cerut dovezi când vorbeam de blaturi. Ne-au amenințat cu tribunalul. Ne-au făcut în toate felurile. Acum, când încep să apară dovezile, ne acuză că nu înțelegem nimic. Se scuză că au glumit. Că n-au făcut nimic sau, și mai frumos, că ei de fapt au făcut bine! Au premiat performanța! Poate ar merita și o decorație, cine știe?! Dar sigur au tupeul să ne amenințe. Una peste alta, ne cred proști, când de fapt, șansa noastră!, fraieri au fost ei deconspirându-se.
Dați în vileag drept având un caracter cel puțin îndoielnic, tot ei au gura mare! Da, caracter îndoielnic, pentru asta nu e nevoie de nicio dovadă în plus. Pe stadion, să-i băgăm în pușcărie ne interesează puțin spre deloc, să se pronunțe Justiția. Dar în fața examenului de moralitate și-au pierdut prezumția de nevinovăție. Nu mai am nevoie de nicio dovadă ca să nu mai cred în corectitudinea competiției, și nu e vorba doar de corupția pasivă, cum i se zice acum premierei victoriei. Niciun meci Craiova – Steaua cu Mititelu și Becali patroni nu se va mai juca fără ca toți să se întrebe: „E pe bune?” Niciunul! N-are cum să fie altfel, doar a jurat olteanul pe mormântul mamei sale, Dumnezeu să o odihnească… Și e doar un exemplu, multe meciuri vor fi bănuite. Iar bănuiala e chiar mai gravă decât vinovăția, tocmai pentru că nefiind dovedită se întinde pe termen lung și mănâncă din fotbal ca un cancer. Câtă vreme Becali a umblat cu valiza practic în toate orașele fotbalului ca să premieze victoria, cine îmi mai garantează mie, spectatorului, că n-a umblat și ca să cumpere meciuri? Bagă cineva mâna în foc? În afară de alde Mitică, Nașu și ceilalți din tagma lor, îi cunoașteți. Ei pot spune și că negrul e alb. De fapt au și făcut-o atâția ani…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER