Soarta a făcut ca Urziceniul să devină (aproape) campioană la Timișoara, probabil singurul loc unde putea fi aplaudată de peste 20.000 de oameni. Aplauze pe care le merită. Pentru că n-au fost niciodată pe prima pagină a ziarelor. Pentru că știrile la televizor n-au început niciodată cu ei. Pentru că n-au fost niciodată în prim plan altundeva decât în clasament. Nici măcar astăzi, când au pus o mână pe titlu, nu sunt ei vedetele. Dar inclusiv pentru îi felicit, mă înclin în fața lor și a performanței, de la patron la manager, de la antrenori la jucători. Cea mai mare mulțumire este că, într-un sezon dominat de jocuri de culise, totuși a învins matematica. Atât teoria probabilităților, cât și teoria fotbalului confirmă că titlul merge unde e meritat.
Dinamo? Nu-mi stă în fire să dau într-o fiară rănită. Cred în lacrimile jucătorilor. Cred în figura împietrită a lui Rednic. Cred în analiza lui Nicolae Badea. Sunt campioni și printre „câini”. Dar nu cred în cei care au fugit primii când Dinamo pierdea aseară pentru a se lamenta apoi ore întregi la televizor. Doar șobolanii fug când se scufundă corabia. E o posibilă explicație pentru care Liga Campionilor le este încă o dată interzisă câinilor.
P.S.: Au primit aseară răspunsul și cei care se întrebau de ce merită Răzvan Lucescu să fie selecționer?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER