Ronaldinho ne demonstra, în urmă cu câțiva ani, că fotbalul se poate juca și cu zâmbetul pe buze. Că nu trebuie neapărat să fie doar încrâncenare, încruntare, răutate pentru performanță. E drept că niște cercetători germani care se ocupă cu studierea râsului – da, se pare că există și așa ceva! – au atras atenția adversarilor să nu se lase păcăliți de zâmbetul brazilianului, care nu ar exprima bucuria, ci un ritual amenințător. Dar noi nu-i eram adversari, pe noi „Dințosul” ne relaxa și ne făcea să ne bucurăm de fotbal. Astăzi, la națională trăiesc același sentiment. Răzvan Lucescu răspunde civilizat oricărei întrebări, fotbaliștii se plimbă cu ziariștii nu le aruncă pietre în cap, iar în fotografii toți zâmbesc! Ce diferență! Cred cu tărie că schimbarea de atitudine în cazul naționalei nu e doar un slogan publicitar, ci o realitate. În seara asta, putem pierde meciul cu Lituania. Dar cu siguranță am câștigat deja o nouă stare în interacțiunea suporteri – națională. Iar un eventual eșec nu poate fi pus în cârca noii atmosfere, ci din contră – pe ea trebuie să se reconstruiască naționala. Contrar părerilor din trecut, zâmbetul nu dăunează fotbalului. Absența lui e mult mai periculoasă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER