Viața e de fapt simplă, cei care o complică sunt oamenii. Românii și ungurii s-au războit aiurea două meciuri și ceva, s-au împroșcat cu rahat prin bannere și scandări, s-au amenințat cu bombe, cu UEFA, cu bătăi. Dar realitatea e alta: calificarea românilor în fața ungurilor a fost pecetluită de golul românului Janos Szekely. Vorba bancului: „Cum te cheamă pui de dac? Janos!” Așa că acum ce-ar trebui să facem? Cei câțiva idioți dintre fanii Stelei ar putea să-l înjure pe Szekely. Iar ungurii să-l amenințe cu vreo bombă. Stupid.
Am pierdut zile întregi comentând mai mult incidentele dimprejur decât meciul în sine. Ce-i drept, nici fotbalul – adesea plictisitor – n-a ajutat. 4-1 într-o dublă cu Ujpest poate fi un scor înșelător pentru Steaua, care a fost prea puțin mai bună decât o echipă sub-mediocră. Da, e început de sezon și jocul se mai reglează evident, iar faptul că steliștii au dat patru goluri și au încasat doar unul e un prim semn bun. Dar atât. Nu e rost de nuntă în Ghencea pentru că vine campionatul pe cap și mai sunt patru meciuri până în grupele Europa League. Or fi adversarii proști, dar sunt mulți. În plus, scoțian n-are Steaua în lot, iar fanii lui Motherwell n-au de ce să fie înjurați că nu vor să anexeze Ardealul. Deci poate vom fi obligați să ne preocupăm mai mult de fotbal în curând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER