E la modă să remarci cât de prost merge tot în România. Fie că vorbești despre fotbal sau drumuri, toată lumea știe că sunt varză. Fie că te referi la politică sau la apărarea Stelei, e clar că sunt praf. Spitalele sunt sub-finanțate, transferurile la fel. Politica e o bălăcăreală continuă. Inclusiv în fotbal. Arbitrii fură, judecătorii nu se lasă mai prejos.
Polițiștii sunt corupți, fotbaliștii sunt blătuiți. În general, totul e maro. Ei bine, eu m-am săturat de asta și m-am uitat la meciul de aseară cu ochelarii care îmi arată paharul pe jumătate plin. Am preferat să văd driblingul lui Stancu, nu împleticeala lui Cadu. Am remarcat intervențiile lui Nuno Claro, nu ratările incredibile ale aceluiași Stancu. Iar golul lui Cadu mi s-a părut mai important decât gafele fundașului. Am admirat stadionul civilizat din Cluj și atmosfera frumoasă din tribune, uitând huliganii care vin uneori în loje sau peluze. I-am ignorat pe arbitri. Am descoperit ambiția apărării Stelei, mai presus de valoarea ei teoretică. E mai important acum că Tudose a făcut totul pentru a fi la nivelul unei echipe care trage la titlu, decât că în locul lui a fost, ar fi putut fi sau ar fi trebuit să fie altul mai bun. Am observat dorința de revanșă a lui Dică mai ușor decât lipsa inspirației lui Ovidiu Petre. Realizările lui Szekely au făcut uitate meciurile șterse din trecut. Am descoperit agresivitatea lui Traore mai repede decât pasivitatea lui Pleșan. Și e mai importantă venirea lui Karamyan decât ratarea lui Ouon.
Stoichiță și Mandorlini nu pot fi, probabil, mulțumiți cu un egal. Fiecare știe acum unde a greșit, dar eu am văzut ce au făcut bine. Spuneți-mi naiv sau nepriceput, dar am rămas în minte cu un meci frumos, deschis, aprig, în viteză. Am văzut jumătatea plină a fotbalului. Și mi-a plăcut, sper să ne revedem curând.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER