Rar auzi un lucru atât de important spus de un fotbalist român. „Nouă, în Olanda, nu ne place să vorbim despre ghinion”, a fost declarația – pentru ce suntem noi obișnuiți declarația-șoc – a lui Neșu după Utrecht – Steaua 1-1. Să recapitulăm: Steaua n-a avut nicio ocazie, olandezii l-au făcut erou pe Tătărușanu în schimb și și-au marcat și un autogol! La noi, pe toate gardurile ar fi scris ghinion! Traore e ghinionist, CFR e ghinionistă, Bayern e norocoasă, la fel și Napoli, spre deosebire de Steaua. Asta doar în Europa.
De altfel, Lăcătuș a invocat atât norocul, cât și ghinionul într-o singură frază la finalul aceluiași meci de la Utrecht: „Am avut șansa care ne-a lipsit în meciurile trecute”.
Nici că se putea un dialog la distanță mai elocvent. E irelevant faptul că Neșu, într-o altă declarație, a acuzat ghinionul. Important e că el ne-a „dezvăluit” parte din mentalitatea olandezilor, parte care nouă ne lipsește aproape cu desăvârșire. Neșu învață încet-încet că „lor, în Olanda” nu le place să vorbească despre ghinion. Bara nu e ghinion, ci lipsă de precizie a atacantului. Golul primit în prelungiri nu e ghinion, ci gafa jucătorilor. Intervenția portarului pe linia porții nu e noroc, ci valoare. Nici măcar autogolul – surpriză! – nu e ghinion, ci e greșeala stupidă a jucătorului care-l încasează sau insistența, forța celor care beneficiază de el. Sau ambele.
De fiecare dată când vorbim despre ghinion nu facem altceva decât să dăm dovadă de inferioritate, neputință, lipsă de valoare și, una peste alta, mentalitate de pierzător. Și se întâmplă extrem de des. Virusul ajunge adesea în comentariile meciurilor sau în ziare. Ghinion e și când luăm gol din poziție regulamentară, dar la limita ofsaidului, de exemplu. Sau când arbitrul putea să nu dea penalty împotriva noastră, chiar dacă l-a acordat corect. E ghinion și când plouă și terenul e greu, deși alteori când plouă avem de fapt noroc. În realitate, singurul nostru ghinion e că nu putem scăpa de mentalitatea asta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER