Descoperirea unui factor de creștere fără efort a coeficientului de inteligență al lojelor. Revenirea la banda de magnetofon de la DVD-urile vinovate de atâtea transferuri ratate. Călugărirea lui Zmărăndescu și a gorilelor din echipa sa. Naționalizarea terenurilor primilor 10 clasați în topurile celor mai bogați români. Închiderea televiziunilor, a ziarelor și a „globurilor”, toate fiind a doua casă a latifundiarului. Folosirea bețișoarelor de urechi de către finanțator, pentru a-i scoate de acolo pe Virgil și pe ceilalți limbiști de profesie. Transhumanța prelungită Pipera-Capul Pământului, de-a lungul întregului sezon competițional din Liga I, cu marele oier în fruntea turmei. Repunerea în funcțiune a acceleratorului de particule de la Geneva și crearea unei găuri negre care să înghită naibii totul. Dar punem pariu că din hău va ieși o freză ridată cu cărare pe mijloc care va răcni: „Credeați că ați scăpat de mine, hahalerelor?”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER