Ce se întâmplă?! Aflăm acum, când Olăroiu a fost la un pas să fie executat scurt și cu sânge rece de familia conducătoare din Arabia Saudită, că fotbalul din această țară nu mai reprezintă viitorul mișcării în jurul balonului rotund? Cum, Rădoi nu s-a transferat într-un campionat puternic, mai tare evident decât cel românesc și într-o ascensiune puternică spre nivelul din Anglia, Italia sau Spania? Și, mai ales, șeicii, prinții și ceilalți saudiți nu mai sunt chiar atât de dispuși să-i satisfacă orice dorință marelui antrenor Oli? Să fim serioși, cum mulți n-au fost de la transferul lui Mirel la Al- Hilal. Olăroiu ar fi fost dat afară pentru un gest similar în orice campionat desfășurat la vest de Nădlac, nu doar într-un stat ca Arabia Saudită, în care poate pricepem mai greu normele sociale. Asta pentru că fostul antrenor al Stelei a încălcat, înainte de toate, normele bunului-simț, și abia apoi sensibilitățile locale. Fapt, de altfel, firesc, având în vedere că el s-a format ca om, fotbalist și antrenor într-un mediu mărginit de Mitică, Gigi și alți degrabă aruncători de tricouri și flegme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER