Oare ce SMS îi va trimite fratele Iancu lui Borcea după meciul care probabil va decide cine se va face de râs în numele României în ediția viitoare a Ligii Campionilor? Nu va avea cum să-i spună că s-a băgat la Tudor. Nici că urmează să plătească, poate cel mult vreo rată pe Torje. Negociind numele arbitrului, Iancu și Borcea și-au anulat cea mai bună scuză. Sigur, rămân de invocat soarta, oboseala, ghinionul și eternul „și-au dorit mai mult victoria”. De altfel, între aceste coordonate ale mediocrității Ligii I ne petrecem weekend după weekend. De fiecare dată sperăm că un meci anunțat mare va fi altfel, așa cum am văzut la alții, mai spre Vest. În rarele momente în care distanța dintre așteptări și realitate, venind dinspre infinit, devine măsurabilă, credem cu adevărat că încă se mai poate schimba ceva în bine. Și că putem privi dincolo de toamnă în principala competiție europeană. Nici nu ne dăm seama cum, alături de hahalerele invadatoare ale micilor ecrane, riscăm și noi să îmbătrânim urât, fără a mai avea măcar intenția de a spera ceva, orice.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER