Știam despre Florin Prunea că a fost cel mai slab dintre jucătorii de bază ai verii americane a anului 1994. Este atât de elocvent episodul Suedia, încât va fi pomenit, probabil, și de strănepoții noștri drept momentul în care am fost pentru ultima oară atât de aproape de o semifinală a Mondialului.
Dar în niciun caz nu ne-am imaginat vreodată că asupra unui jucător important al acelei echipe naționale va plana suspiciunea blatului. Am fost atât de naivi, de orbi în a găsi alternative pure la conducătorii vechi și mereu noi ai fotbalului nostru, încât am proiectat măiestria sportivă în planul curățeniei spirituale. Mare eroare! Am uitat că sunt și ei oameni, cu viciile și virtuțile lor, și că totuși lucrează într-un mediu atât de toxic încât lipsa contagiunii ar fi fost de domeniul miraculosului. Le-am iertat atâtea pentru că reprezentau singura speranță. Întâi din punct de vedere moral, apoi profesional.
Trimiterea în judecată a lui Prunea, venind după episodul cu impozitul plătit tardiv de Gică Popescu, zdruncină puternic încrederea și iluziile pe care le-am avut timp de 15 ani în acești oameni. Suntem în punctul în care nu mai putem nici măcar să avem iluzii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER