Și continuarea cât se poate de adevărată, cel puțin pentru Constanța și Galați: cel mai tare din oraș! Avem suficiente date să credem că vom spune același lucru peste un timp și despre Iași, conturând astfel profilul unui antrenor care a performat cu adevărat fără ca majoritatea oamenilor să-și dea seama. Munca lui este pe cât de sănătoasă, pe atât de eficientă și mai deloc înconjurată de glamour-ul care poleiește destinul altor tehnicieni mult mai slabi.
Ghinionul lui Grigoraș, pe lângă cel de a munci într-un sistem condus după alte criterii decât cele ale calității, este că n-a avut încă suficient timp și nici expunere media pentru a deveni un antistar. Inclusiv știrea unică în peisajul ultimilor zece ani cu suporterii gălățeni care plângeau, implorându-l să nu plece, a trecut aproape neobservată. Dacă în locul său ar fi fost Rednic, Lăcătuș, Hizo, iar în locul Oțelului, Dinamo, Steaua sau Rapid, am fi asistat nu doar la nașterea unei știri de televiziune, ci la o încercare de canonizare a respectivului antrenor. Cum Grigoraș nu are vocație de înger salvator, ci doar de antrenor de fotbal bine pregătit, probabil îi vom rezerva și pe viitor doar știri pe coloană. Și, din când în când, câte un editorial pe care nu-l va reține nimeni în afară de cel în cauză.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER