E de înțeles ca suporterii să nu mai aibă răbdare și să caute peste rând certitudini, chiar înainte de a se consuma măcar câteva etape de campionat. Mai avem însă de așteptat până la a avea o imagine clară despre schimbările pe care Bergodi și Bonetti le impun la primele două echipe ale Capitalei. Dar vestea cea mai tristă, în primul rând pentru cei doi, abia urmează: experiența anilor anteriori în materie de răbdare managerială arată că este foarte posibil să nu asistăm la materializarea în rezultate – bune sau rele – a ideilor aduse de cei doi tehnicieni. Înainte de orice analiză a tehnicienilor, presa ultimilor ani s-a ocupat cu psihanaliza finanțatorilor, rezultatele astfel obținute relativizând acum orice încercare de predicție pur sportivă. Întinerirea lotului Stelei, forțată și de căderea pieței imobiliare, renunțarea la Nicoliță sau la brigada N&D, intenția de a impune un 4-3-3 la Dinamo și celelalte măsuri tehnicotactice luate de noile staff-uri tehnice din Ghencea și „Ștefan cel Mare” ar trebui să conteze dacă nu ar fi atât de proaspete crizele de nervi de la loje, mai mult sau mai puțin justificate de rezultate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER