După victoria deja uitată de la Iași, fanii Stelei care încă mai cred în actuala formulă managerială au simțit că-i lovește în plin renașterea. N-au contat argumentele despre jocul slab din Copou, nici referirile la supralicitarea lui Dayro după fiecare fază mai de Doamne-ajută. Noi, scepticii, cărora ni s-a alăturat chiar Stoichiță la un moment dat, am fost timp de patru zile țintele preferate ale înfierbântaților suporteri din Ghencea. Băieții respectivi, al căror idol în viață este domnul Becali, așteptau de atâta vreme o victorie încât, atunci când au avut-o, n-au mai știut cum să procedeze. După cum în acest moment, după înfrângerea în fața lui Fenerbahce, nu știu să reacționeze. Drumul de la extazul din nimic la agonia așteptată este atât de scurt, încât nu mai poate fi acoperit nici măcar cu vorbe. Steaua de azi trăiește, de fapt, ca Rapidul dintotdeauna. Dar fără a avea farmecul specific al formației din Grant. Nu-și asumă condiția de formație care a ieșit de câțiva ani din prim-planul fotbalului intern și de aceea nici nu poate să-și construiască în liniște viitorul. Preferă să trăiască trei zile după o victorie fără sens și să moară apoi câteva săptămâni, fără a-și da măcar seama de asta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER