„Să jucăm ca întotdeauna și să atacăm ca niciodată”, scria acum trei zile El Pais, anticipând parcă dimensiunea ireală a Barcelonei, probabil singura formație din lume capabilă să-și păstreze calmul chiar și atunci când doar disperarea părea a o mai salva. Demnitatea unui boier care reușește să se facă respectat până și în tramvaiul 41. Iar comparația nu e forțată: Mourinho a transformat meciul de miercuri într-o luptă de gherilă urbană, așa cum se întâmplă și la noi, pe la 8 dimineața, la metrou. Ați văzut vreun om primit în cabina conductorului de tren? Atunci cum să fi sperat că Messi poate străbate măcar o dată densitatea de malaci ai lui Inter cu rezultate pe tabelă? Ceva șanse pentru spanioli au fost pe zona lui Chivu, dar parcă mai puține decât anticipam. Să ne înțelegem: cine n-ar fi procedat exact cum a făcut-o Mourinho ar fi fost pe deplin inconștient! Portughezul a știut exact ce trebuie făcut pentru blocarea Barcelonei, căreia i-a oferit o singură armă, din start pierzătoare: mingea scoasă în margine, urmată de angajarea jucătorului cu cel mai bun PR din fotbalul actual, Ibrahimovic. Atacurile Barçei s-au spart atât de firesc și constant în stabilopodul suedez, veritabil, dar otrăvit, prin care milanezii și-au antamat încă din vară prezența în finala Champions League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER