Povestea lui Lucian Bălan ne include pe noi toți. Și vina, de asemenea, se împarte între toți actorii fenomenului fotbal. Un lanț al slăbiciunilor care începe evident cu fostul câștigător al Cupei Campionilor și ne înnoadă, zală cu zală, pe toți cei care trăim practic din munca lui. Situația dramatică prin care trece acum evocă alte situații la fel de triste, consemnate de-a lungul timpului de presă. Enumerarea lor ar ocupa tot spațiul acestei ediții.
Fotbaliștii sunt o categorie aparte de oameni. Diferiți de ceilalți, înrudiți cu vedetele pop-rock, devenite celebrități practic la ieșirea din adolescență. Lumina reflectoarelor ajunge rapid să pârjolească destine, caractere, sensuri ale vieții care păreau atât de clare la un moment dat. Sportivii tineri au nevoie deopotrivă de un mediu sportiv bine conturat, dar și de un anturaj – familie și prieteni – în stare să le protejeze creierul de agresiunea succesului precoce. Ideea unor consilieri de carieră pentru sportivi ar trebui să se afle pe agenda curentă a cluburilor, a firmelor de impresariat și a familiilor. Bugetul pentru aceștia nu ar depăși sumele făcute țăndări într-o lună prin baruri, cafenele și cluburi de noapte!
În această fugă de responsabilitate față de soarta unor oameni care-și uzează meniscurile pe teren pentru o glorie de câțiva ani, cluburile sunt detașat învingătoare. Din formatoare de oameni adevărați au devenit entități care devorează, din neatenție și inconștiență, inima, sufletul și trupul esenței activităților lor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER