„Călcâiul” lui Ronaldinho, din careul mic, în prima repriză, a spus nu doar povestea meciului, ci și a vieții fotbalului sud-american. Dacă aveam vreun dubiu, ne-a edificat reluarea fazei: decarul brazilian a avut tot timpul pentru a încerca soluții poate mai eficiente, în forță, dar a preferat semnătura atât de proprie a spectacolului. Senin, aproape zâmbitor, fără a trage cu ochiul la tabela de marcaj, ci la reacția celor din jur. Sunt bun, este?
Brazilia și Argentina nu practică jocul de fotbal al timpurilor noastre mourinhiene, ci pur și simplu dansează pentru noi. Samba, tango și alte genuri, pentru că show-ul, nu victoria, este sensul vieții lor sportive. Acești Adam și Eva ai fotbalului dau naștere cu fiecare prilej unui mesaj de optimism și de încredere. Fotbalul încă trăiește în forma aceea încântător de simplă și ușor de preluat pe maidan, în care pasa printre picioarele adversarului și un „călcâi” te transformă pe loc în idol.
Dacă tot au ținut în viață fenomenul atâta amar de vreme, cred că le stă în putere celor doi giganți sud-americani să pună inclusiv Qatar-ul pe harta fotbalului de superclasă. Între Messi și responsabilii politici din Qatar există o apropiere în zona atât puțin permisivă a genialității. Un geniu al sportului contemporan susține un demers extraordinar de creare a unei identități naționale. Fără frunze plagiate plătite la preț de echipă națională.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER