Fantastică metodă de a lua la mișto conducătorii din fotbalul românesc a găsit Rednic. Și-a luat bastonul cu bani fictivi din spațiul estic și l-a lovit repetat de gardul patronilor doar cu numele din fotbalul nostru. Agitație maximă, dulăii au simțit mirosul banilor străini! Fiecare jucător cât de cât interesant de la noi s-a aflat pe lista utopică de transferuri a „Strâmbului”, de parcă acesta intenționa să-și facă o echipă de sufragerie cu motive mioritice, nu o formație care să conteze, nu-i așa, în impresionantul campionat azer. Cum naiba să refuzi, ca jucător, să evoluezi, și, ca patron din Liga I, să transferi pe cineva la Khazar Lankaran? O fi greu de reținut, de pronunțat și de găsit pe hartă (cea geografică, nu mai vorbim de cea a fotbalului) formația azeră, dar ce contează, atâta vreme cât se aude sunetul banilor și garanția lui Rednic? Bani să iasă, că doar de-aia stăm pe lângă fotbal, nu? Dă-o naibii de idee de performanță, că de performanță în sine oricum nu mai poate fi vorba, important este să dăm un tun în perioada asta de criză. Speculațiile au stat nu doar la creșterea, prin afaceri imobiliare, a averilor șefilor de cluburi din România, dar constituie principalul instrument de lucru al acestora. Nu sunt preocupați să construiască pe termen lung, ci să găsească un fraier plin de bani căruia să-i vândă, vorba fraților Becali, fotbaliști vopsiți. Mai este totuși o speranță, dată de jurnalistul azer care a scris zilele trecute despre „transferul mijlocașului Dinu Gheorghe”. Ideal ar fi să urmeze și portarul Gigi, fundașul Iancu și atacantul Mitică, într-o primă tranșă, spre binele fotbalului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER