Golul marcat de Torje în meciul Dinamo – Unirea Urziceni a fost un gol frumos. Nu atât datorită execuției, cât a momentului când a căzut. În campionatul nostru liniștit, când e 1-1 în minutul 70, meciul îngheață într-o luptă sterilă și haotică la mijlocul terenului. Cronicarii sportivi adorm cu pixurile în mână, de parcă ar fi niște copii puși să scrie într-o după-amiază frumoasă un referat la romanul „Locul unde nu s-a întâmplat nimic” al lui Sadoveanu.
Așa stăteau lucrurile duminică pe „Ștefan cel Mare”. Era ultimul minut, toată lumea aștepta sfârșitul. În tribune nu mai striga nimeni. Pe calculatoare, site-urile de pariuri sportive au pâlpâit la o cotă de 15 la 1 pentru al treilea gol marcat, apoi s-au stins cu totul. La televizor erau pregătite numele operatorilor și ale regiei de transmisie.
Dintr-o dată, totul s-a schimbat, totul s-a dat peste cap. Un șut și am avut într-o secundă și „Țara de dincolo de negură”, și „Baltagul” în alb-roșu, dar și „Dureri înăbușite” pe banca Unirii Urziceni. Aici nu contează bucuria lui Borcea și tristețea lui Dan Petrescu, ci dovada că minutul 94 e viu și la noi, nu e o simplă convenție, o cifră care dispare repede de pe tabela de marcaj.
În Anglia și în Germania meciul chiar trăiește până în ultima secundă, Manchester United a marcat în minutul 96 în meciul cu Manchester City și nu s-a mirat nimeni. În România lui Mitică Dragomir golurile tip „last to happen” pur și simplu nu se întâmplă pentru că, dacă stabilești câteodată cum trebuie să se întâmple lucrurile, nu riști să aștepți până în ultima secundă ca să îți aranjezi treburile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER