La meciul cu Oțelul, George Copos a aplaudat de l-au durut degetele. Rapidiștii nu l-au văzut pentru că patronul, aflat în fața televizorului, aplauda pe tastele mobilului. La galerie, Lutz Stache, potențialul cumpărător al echipei, nu mai prididea să citească SMS-urile. Stenograma schimbului de mesaje, considerată indescifrabilă de DNA, e redată mai jos.
Copos: „Dl. Lutz, Vb așa? E mai ieftin!”.
Stache: „Ha, ha. Vrei să ne combinăm la cartelă?”.
Copos: „La echipă. Accept oferta?” Meciul începe.
Stache: „În principiu, da. Nu m-am lămurit cu cele 17 SRL-uri”.
Copos: „Lol. Un fleac”.
Stache: „Pe Taher l-au ciuruit”. Pe teren Helder insistă, apoi marchează Ioniță.
În afara terenului, Copos insistă și el: „Re: 18 SRL-uri”.
Stache: „?”.
Copos: „Scări stadion, soc. distinctă”.
Stache: „Lol. Totalul?”.
Copos: „Socotesc”. Pe teren vine pauza, Copos „socotesc”.
Între timp Stache: „Plicti…, obo… supi… depre…”.
Meciul reîncepe, reîncepe și Copos: „Plus 500.000″.
Stache: „Np, adică no problem dacă vinzi 100%””.
Grigore marchează, marchează și Copos: „Plus 1.500.000, tastare greșită”.
Stache: „Doar 500.000, e oferta mea de dor, care place tuturor”.
Copos: „?”.
Stache: „E un cântec, bre. Mă înec în acționarii tăi/ Plânge lumea după ei – larolarolei vrei?”.
Copos: „Lol, îl știu. Am trei acte aditz”.
Stache: „Nu răspunzi clar la SMS/ Eu îți fac oferte atât de des”.
Pe teren Rapid domină, Copos reacționează: „Pt. 51% acțiuni cesiune, garanții bancare!”.
Stache: „?!”.
Copos: „Cifra – XXL”.
Stache: „Nu cumpăr Bayern, renunț”.
Copos: „Re: XXX-Y”. Rapidistul Herea transformă un 11 metri, Copos: „Re: Plus TVA”.
Stache: „Stf, Picasso, aștept să-mi dai beep după prima înfrângere”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER