În prima repriză, Olanda – Brazilia n-a fost un meci clasic de fotbal, a fost doar un tablou al luptei omului cu natura dezlănțuită. Echipa cariocas nu dansa samba, tricourile albastre se revărsau implacabil spre poarta adversă cu forța unui Amazon umflat de fluxul oceanului. Pe scurt, Holl-land era chiar ținutul scufundat, digurile sale îți dădeau senzația că pot ceda oricând, Kaka, Robinho și Louis Fabiano erau cele trei brațe distrugătoare ale fluviului lui Dunga. Tricourile portocalii semănau perfect cu niște veste de salvare ale unei echipe de intervenție risipite prin niște ape agitate. Așa era și normal, cei 11 brazilieni erau reprezentanții altor 190 de milioane care mănâncă fotbal pe pâine, ce să facă mica Olandă! După aceea, la 1-0 pentru Brazilia s-a întâmplat ceva. Kaka a intrat în repriza a doua cu mentalitatea unui surfer care mai trebuie să-și omoare 45 de minute pe plajă. Olandezii și-au văzut de treabă înainte, inginerește, lucrând la coeficienți. Tehnologia din secolul XXI nu se compară cu cea din secolul trecut, eliminările de altădată nu contează. La 11,3 centrări periculoase iese un autogol, iar Felipe Melo le-a dat dreptate arhitecților din Țările de Jos.
Cartonașul roșu, bonusul lui Melo, nici măcar nu i se poate imputa sută la sută celui mai ghinionist brazilian. Toată echipa se comporta la fel, cu o furie oarbă și neputincioasă. La 2-1 pentru Olanda, când mai erau cinci minute din meci, Alves e faultat de Bommel. Și, în loc să se grăbească să repună repede mingea în joc, are pornirea sănătoasă de a-l alerga pe adversar ca să-i tragă una. E firesc, te enervezi ușor când vezi că olandezii nu se apără orbește, driblează iar și iar, și timpul curge. În final, Brazilia a încercat să rezolve problema superiorității numerice cu o metodă din hochei.
Julio Cezar nu putea fi scos din poartă, așa că s-a apucat să joace ca un libero. Dar n-a mers! Pe Copacabana nu s-a jucat niciodată hochei…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER