…Alte flori, alte bomboane și noi nu mai avem niciun ban. E una dintre replicile lui Dem Rădulescu, rostită chiar pe un stadion, pe gradenele de la Dinamo, într-unul dintre „BD”-uri.
Alt antrenor, alți jucători și noi nu mai avem niciun ban, aceasta ar putea fi replica lui Gigi Becali. În bună parte chiar e. S-a pus cu măturoiul pe vestiarul care l-a făcut de râs la Alba Iulia și promite să aducă din vară în Ghencea alt tehnician și nouă jucători. Aproape o echipă.
Alte flori, alte bomboane și el nu mai are niciun ban de vreme ce și-a arvunit parte din drepturile TV pe sezonul următor ca să plătească salariile restante, cam de pe vremea când zăpada era cât casa în București. Nouă noi achiziții? Poate doar dacă aduce vreo șase-șapte jucători de la satelitul de matineu și alți doi plevușcă, liberi de contract bineînțeles. Sau poate i-a trecut la socoteală și pe Onicaș, și pe Andrei Ionescu, și pe Ninu, reveniți din exil. Altminteri, cu manageriatul găunos de-acum, pentru transferuri de-adevăratelea ar trebui să pună gaj și drepturile TV din 2012! Și-așa, și tot nu i-ar garanta nimeni vreun titlu, nici măcar Mourinho, cum pretinde Becali.
Undeva prin vară, când sezonul abia se urnise și era mare veselie în Ghencea amăgită de succesele cu Motherwell, scriam că Steaua n-a avut în întreaga sa istorie un lot atât de pestriț și de peticit precum cel de la zi. Nici măcar în perioadele sterile și de căutări de la începuturile anilor ’70 și ’80. După apariția articolului, s-au tot făcut felurite comparații în timp. Cea mai bătătorită: cine din actuala garnitură ar fi avut loc în echipa lui Liță Dumitru sau, peste un deceniu, în cea a lui Iordănescu și a lui Marcel Răducanu?
Răspunsul, atunci, ca și acum, e la mintea cocoșului. Nu doar atât. Mai toți actualii n-ar fi pupat nici măcar primul unsprezece la sateliții militarilor, la Olt, Tg. Mureș sau Bihor. Lângă Boloni, Pițurcă ori Muzsnay…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER