Care e diferența dintre înfruntarea cocoșească, dar cu minte de găină a lui Pădurețu din prima repriză a meciului cu Zenit și parangheliile din patria Mariei Tănase ale lui Brandan și Semedo după etapa de debut? Niciuna, oricât ai căuta-o cu lumânarea. Dacă țăcăneala celor trei ar fi fost un subiect de presă undeva pe la mijlocul lui octombrie, poate că s-ar fi găsit o explicație, dacă nu, atunci probabil s-ar fi inventat. Erau și ei nervoși cu nervii la jumătatea sezonului, au mai deschis supapele, doar nu sunt roboți ș.a.m.d. Ar fi fost cam pe vremea la care, anul trecut, Unirea ardea la vâlvătaia partidelor cu Stuttgart și Rangers, iar Mihai Stoica nu avea în niciun caz nevoie de atâtea apeluri din categoria „ia biletul, neamule, cu numai cinci lei”, de parcă ar fi fost gogoașa înfuriată a lui Papaiani din pionieratul cinematografiei. Nu suntem însă în octombrie, ci doar la amurg de iulie. Jucătorii nici n-au apucat să-și povestească decât o parte din aventurile din vacanță. Toate, escapade, răbufniri, eliminări stupide, dezertări, tensiuni, toate se produc acum și sunt aproape imposibil de explicat cu stresul a numai 90 de minute oficiale. Care, cele din Supercupă plus bonusul sau cele din tracul debutului de la Tg.Jiu?, grea întrebare. Probabil că toate se leagă într-un fel ori altul. Și dezertarea lui Ricardo, și bârfa după care jucătorii nu sunt plătiți de luni fără număr, și tiradele lui Mihai Stoica după un meci fără miză – Supercupa -, și refulările lui Brandan și Semedo, și gestul stupid al lui Pădurețu. Ceva parcă mocnește acolo, ai senzația că MM e gata să explodeze chiar și dacă ar prezenta în locul lui Busu vremea în Bărăgan, un buboi parcă stă să spargă după câte s-au adunat în timp. Bob cu bob, saună și cantonament după fiecare meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER